IT & Știință

  • 0
  • 3
  • 316

Dronele vor ocupa un loc tot mai important în viaţa noastră

Dronele vor ocupa un loc tot mai important în viaţa noastră

Este cunoscut faptul că unii regizori au preconizat, prin intermediul filmelor SF, modul în care tehnologia ne va influenţa vieţile. Un astfel de exemplu îl reprezintă producţia cinematografică regizată de George Lucas, „Star Wars: Episode IV – A New Hope”, apărută în anul 1977. Pe parcursul acesteia apar droizii, roboţi proiectaţi pentru a satisface nevoile de zi cu zi ale oamenilor. Se pare că, la aproape 40 de ani de la apariţia filmului, previziunile lui Lucas încep să fie transpunse în realitate.
Am putea considera dronele ca fiind nişte roboţi care ne ajută să ne desfăşurăm activităţile, dar vor ajunge acestea să ocupe un loc important în existenţa noastră? Se pare că da, deoarece astfel de aparate sunt din ce în ce mai accesibile publicului larg.
În acest sens, un pas important în dezvoltarea tehnologiei dronelor a fost făcut în această vară, când compania americană Amazon a efectuat prima livrare cu ajutorul unei drone. Directorul general al companiei, Jeff Bezos, a anunţat, încă din anul 2013, că Amazon va folosi drone pentru a-şi desfăşura activitatea, însă nu era precizat momentul când acest plan urma să fie pus în aplicare. Mai mult decât atât, în luna aprilie a acestui an, Amazon a primit acordul favorabil al Administraţiei Federale a Aviaţiei Americane pentru a începe să-şi desfăşoare programul de livrare cu ajutorul dronelor, denumit „Prime Air”.
Amazon nu este singura companie care îşi propune să folosească dronele pentru transport, proiecte similare fiind iniţiate de Facebook şi Google. Intenţiile acestora, spun specialiştii Administraţiei Aviaţiei Americane, au acaparat imaginea generală asupra evoluţiei tehnologiei dronelor.
Astfel, atenţia publicului este distrasă de gadget-urile folosite de marile companii şi nu cunoaşte faptul că alte firme, dar şi insituţii, folosesc aparate de mici dimensiuni pentru a capta imagini de rezoluţie înaltă, de la înălţimi din ce în ce mai mari. Printre domeniile în care pot fi utilizate dronele se mai numără agricultura (pentru erbicidare), industria energetică (monitorizarea infrastructurii) sau cartografia (observarea daunelor provocate de dezastrele naturale).
Până de curând, în ţările dezvoltate existau reglementări stricte cu privire la folosirea dronelor. În SUA, însă, Administraţia Federală a Aviaţiei a început să facă propuneri în legătură cu utilizarea pe scară largă a acestor aparate de zbor. În acest sens, specialiştii au în vedere permiterea folosirii pe scară largă a dronelor de mici dimensiuni (cu o greutate de maximum 25 kg), pe parcursul zilei, iar noaptea să li se permită zborul doar în raza de observare a operatorilor de zbor avizaţi. O astfel de propunere legislativă ar urma să intre în vigoare în vara anului viitor.
Analiştii economici americani preconizează că tehnologia ce face posibilă producerea dronelor va avea un rol din ce în ce mai important în domeniul industrial. În acest sens, sunt revelatoare investiţiile ce urmează să fie făcute în producerea acestor aparate de zbor: se estimează că piaţa va ajunge la aproximativ 2 miliarde de dolari, până în anul 2020.

Sursa: Descopera.ro
*
*
*
 

Alte stiri

May 23, 2017

0

Republica Moldova, în top 3 al țărilor cu acces la Internet cu viteză Gigabit

Republica Moldova ocupă locul într-un top al țărilor cu acces la internet cu viteze gigabit, conform unui studiu al companiei Viavi Solutions, specializată în monitorizarea serviciilor de acces la rețeaua globală de date. Potrivit datelor publicate, gradul de acoperire a tehnologiilor gigabit în Republica Moldova este de 90%. În acest sens, Republica Moldova ar ceda doar în fața ...

April 17, 2017

0

Compania Apple, acționată în judecată de Qualcomm

Qualcomm a dat în judecată Apple pe motiv că producătorul iPhone refuză să recunoască valoarea tehnologiei puse la dispoziţie. La trei luni după ce Apple “a deschis focul” împotriva Qualcomm, producătorul de chip-uri loveşte, la rândul său, cu un contra-proces a cărui justificare nu pare la fel de bine pusă la punct precum aceea oferită de Apple. Apple a acuzat Qualcomm în proces...

April 12, 2017

0

Schimbările climatice vor genera creșterea turbulențelor în timpul zborului

Schimbările climatice ar putea determina înmulțirea turbulențelor severe în timpul zborului cu avionul și ar putea crește riscul de rănire a pasagerilor în viitor, avertizează un nou studiu în domeniu. Cercetarea, publicată în revista ''Advances in Atmospheric Sciences'', susține că turbulențele severe ar putea deveni de două până la trei ori mai frecvente la finalul acestui secol în c...

April 08, 2017

0

Noi exoplanete, descoperite cu ajutorul datelor furnizate de sonda Kepler

Voluntarii australieni care colaborează la analizarea datelor culese de sonda Kepler prin intermediul portalului Zooniverse au descoperit patru noi exoplanete ce orbitează în jurul unei stele din constelația Aquarius. Chris Lintott, cercetător principal la Zooniverse, un portal de știință dedicat voluntarilor civili, a informat în programul TV de specialitate australian Stargazing Live...

February 27, 2017

0

A fost relansat Nokia 3310

Telefonul considerat cel mai fiabil şi rezistent din toate timpurile a fost readus la viaţă. Nokia a prezentat duminică seară noul model 3310, la târgul de tehnologie Mobile World Congress de la Barcelona. Noul model de Nokia păstrează celebrul ringtone, iar asemănările cu versiunea lansată acum 17 ani nu se opresc aici. Noul 3310 păstrează aceeaşi formă, însă e mai subţire şi mai uşor...

February 14, 2017

0

Nokia decide să readucă pe piață unul dintre cele mai populare modele

La 17 ani distanţă de când a fost lansat iniţial, legendarul telefon Nokia 3310 ar putea să revină pe piaţă, cu caracteristicile sale inițiale. Informaţia este vehiculată de Evan Blass, unul dintre jurnaliştii americani care reuşeşte de multe ori să intre în posesia unor informaţii secrete din interiorul companiilor producătoare de gadgeturi. Dacă cele vehiculate se adeveresc, HDM Glob...

February 11, 2017

0

Oamenii de știință au descoperit o o proprietate a apei pe care nu o pot explica

O proprietate a apei conform căreia aceasta are o fază cuantică a fost descoperită în aprilie 2016 şi până în prezent cercetătoroo nu i-au găsit o explicaţie. La fel de incertă este și utilitatea acestei proprietăți. Faptul că apa are o fază cuantică, potrivit oamenilor de știință, înseamnă că o singură particulă poate fi în două locuri în acelaşi timp. Acest lucru se întâmplă când o m...

January 30, 2017

0

Utilizarea internetului de pe dispozitive mobile a depăşit pragul de 40%

Din 100 de afişări de pagini web 40 sunt de pe dispozitive mobile (smartphone, tablete). Acum jumătate de an, traficul de pe dispozitive mobile reprezenta doar 23%. Utilizatorii de internet din Republica Moldova petrec în medie peste 13 ore/luna pe dispozitive mobile și aproximativ 15 ore/ lună pe desktop. Cea mai mare parte din timp este alocată navigării pe rețelele de socializare, a...

January 11, 2017

0

Compania Yahoo își schimbă numele

Activele Yahoo care vor rămâne după fuziunea cu Verizon se vor numi Altaba. Actualul director general Marissa Mayer nu va face parte din consiliul de administraţie, a anunţat compania luni după-amiază. Noua companie, care va include o participaţie de 15% la Alibaba Group şi de 35,5% la Yahoo Japan, fonduri în numerar şi alte câteva active, are nevoie de doar cinci membri în consiliul d...

January 09, 2017

0

Brandul Nokia revine oficial pe piaţă telefoniei mobile

HMD Global lansează smartphone-ul Nokia 6, cel care marchează revenirea oficială pe piaţă a legendarului brand Nokia. Nokia 6 este un smartphone din gama de mijloc dar care, în mod atipic, are o construcţie caracteristică modelelor de top. Acesta este făcut dintr-o singură bucată de aluminiu trecută prin două procese de tratament prin anodizare. Nokia 6 are un ecran de 5,5 inch, ...

November 17, 2016

0

Twitter lansează un nou instrument de combatere a hărțuirii online

Twitter a anunțat lansarea unui nou instrument care permite utilizatorilor să combată mai eficient hărțuirea și comportamentele abuzive pe această rețea de socializare. "Nivelul de abuz, de amenințări și de hărțuire pe care le-am găsit pe internet a crescut în mod serios în ultimii ani", a mdenționat compania într-un comunicat. Noul instrument extinde funcția "mute", care permite...

October 12, 2016

0

Compania Blackberry renunţă la producţia de telefoane

După ce s-a aflat în prag de faliment, Blackberry a decis să se lase de fabricat telefoane. Dezvoltarea şi producţia vor fi externalizate deoarece compania a intrat din nou pe pierdere. Dacă în 2009 controla 20% din piaţa globală a telefoanelor şi era al doilea cel mai mare producător, astăzi mai are doar 0,1% din piaţă, iar toate încercările de a-şi întoarce norocul au eşuat. La finel...

October 05, 2016

0

Jean-Pierre Sauvage, Fraser Stoddart și Bernard Feringa au obținut premiul Nobel pentru Chimie

Trei oameni de știință, Jean-Pierre Sauvage, de la Universitatea din Strasbourg (Franța), Sir J. Fraser Stoddart de la Northwestern University (SUA) și Bernard L. Feringa de la Universitatea din Groningen (Olanda) au câștigat Premiul Nobel pentru Chimie. Acesta a fost atribuit miercuri, 5 octombrie, "pentru conceperea și sinteza de mașini moleculare". Cei trei savanți au pus baze...

October 03, 2016

0

Premiul Nobel pentru Medicină a fost câştigat de un cercetător japonez

Premiul Nobel pentru Medicină a fost câştigat de un cercetător japonez Yohshinori Ohsumi. înalta distincţie i-a fost acordată pentru descoperirile sale în legătură cu mecanismele autofagiei. Autofagia este un proces prin care celula eukariotică își poate recicla o parte a conținutului ei. Practic, componentele celulare se degradează și se reciclează singure. Anul trecut, pr...

September 14, 2016

0

Facebook şi Twitter vor să combată propagarea ştirilor false

Companiile Facebook şi Twitter care deţin cele mai populare reţele de socializare online s-au alăturat unui grup format din peste 30 de companii specializate în ştiri şi tehnologie care îşi propun să combată propagarea ştirilor false în mediul virtual. Platforma va fi lansată luna viitoare, iar printre membrii acesteia se numără giganţi mass-media ca New York Times, Washington Post, Ag...

August 19, 2016

0

Nokia vrea să revină pe piaţă în 2016 cu smartphone-uri şi tablete

Microsoft a renunţat definitv la brandul Nokia, însă compania Foxconn a fost mai mult decât bucuroasă să preia acest brand şi să înceapă dezvoltarea de smartphone-uri sub acest nume. Pentru dezvoltarea telefoanelor, Foxconn apelează la foşti angajaţi Nokia şi Microsoft Mobile, reuniţi în noul HMDglobal. Conform Mike Wang, membru al executivului HMD, primele dispozitive Nokia cu ...

July 25, 2016

0

Yahoo a fost cumpărat de Verizon

Unul din cei mai mari distribuitori de servicii internet din SUA, Verizon va prelua Yahoo în baza unei tranzacții care ar putea ajunge la 5 miliarde de dolari. Tranzacția va fi operată odată cu deschiderea bursei din New York. Venirea Marissei Mayer la conducerea Yahoo, în urmă cu patru ani, a creat un val de entuziasm printre acţionarii companiei şi nu numai. Prezenţa sa a alime...

June 21, 2016

0

Care este browserul cu cel mai mic consum al bateriei

Cândva, browserele se aflau în competiție în primul rând în funcșie de criteriile de performanță și calitate. Apoi au apărut extensiile și add-on-urile. Acum însă, consumul de baterie pare să devină principalul aspect care interesează utilizatorii. Cei de la Microsoft se laudă că browserul lor, Edge, este cel mai econom în privința consumului de baterie. Surprinzător, cel mai slab la a...

February 16, 2016

0

Google închide aplicația de editare foto Picasa

Compania Google închide în această primăvară serviciul digital de editare al fotografiilor Picasa, potrivit unei postări pe blogul oficial al gigantului IT, scrie Agerpres. Începând din martie compania închide aplicația pentru calculatoare de editare online a fotografiilor, iar din luna mai albumele de fotografii de pe platforma digitală Picasa nu vor mai putea fi editate deloc, dar ut...

January 10, 2016

0

(VIDEO) Primul film la rezolutie 48K, 360 de grade a fost creat! Au fost folosite 12 telefoane de top

Cei de la Sony imping limitele la maxim. 4K nu mai este suficient pentru cei de la Sony. Ei au lansat primul telefon cu display 4K, Xperia Z5 Premium, insa nu s-au oprit aici. Au creat primul video '48K' la 360 de grade. Acest lucru nu a fost realizat folosindu-se o camera nelansata sau o tehnologie noua. Ei au folosit nu mai putin de 12 telefoane Xperia Z5 Compact in acelasi timp. ...

Trimite o stire

Curs valutar

1 MDL  
1 EUR 19.62
1 USD 16.79
1 RON 4.22
1 RUB 0.25
1 UAH 0.60

Abonament

Subscrie la noutăți

PARTENERI
Abonare la RSS feed