Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria cer Uniunii Europene să trateze toate statele membre în mod egal

Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria au cerut Uniunii Europene, într-un comunicat comun, să trateze toate statele membre în mod egal, înainte de un summit UE la Roma, pe 25 martie, când se vor sărbători 60 de ani de la înființarea blocului comunitar și va fi analizat viitorul Europei. „Nu suntem de acord cu diviziunile din Uniunea Europeană şi nu vom fi de acord niciodată cu nicio diviziune, pentru că aceasta este cea mai simplă cale de a slăbi Europa”, a spus premierul polonez Beata Szydlo în cadrul unei conferinţe de presă, după discuţiile purtate cu premierii Slovaciei, Cehiei şi...

Extern

March 01, 2017

0

Rusia şi China s-au opus aplicării de sancțiuni împotriva Siriei

Rusia şi China s-au opus unei rezoluţii ONU care prevede impunerea de sancţiuni împotriva Sir...

March 01, 2017

0

Rubla rusească adoptată ca monedă oficială în regiunea separatistă Lugansk din estul Ucrainei

Autoproclamata 'Republică Populară Lugansk' din estul separatist al Ucrainei va introduce unil...

February 27, 2017

0

ONU a recunoscut existența foametei în mai multe ţări

Săptămâna aceasta, pentru prima dată în ultimii şase ani, ONU a declarat existența foametei în...

February 25, 2017

0

În Turcia va fi organizat referendum pentru reintroducerea pedepsei cu moartea

Turcia ar putea organiza un referendum pentru reintroducerea pedepsei cu moartea. Anunţul a fo...

February 24, 2017

0

Olanda legalizează cultivarea marijuanei

Parlamentul olandez a votat marți legea „Closed Coffeshop Chain Act”, prin care se legalizează...

February 21, 2017

0

Franţa şi Spania susţin proiectul european în ciuda provocărilor actuale

Franţa şi Spania au semnat, luni, 21 februarie, mai multe acorduri în cadrul unei şedinţe comu...

February 21, 2017

0

Președintele Azerbaidjanului și-a numit soția în funcția de prim-vicepreședinte al țării

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, și-a numit soția, Mehriban Alieva, prim-vicepreședi...

February 15, 2017

0

Cetățenii români vor putea călători fără vize în Canada

Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Canada, care va da posibilitatea cetățenilor rom...

February 14, 2017

0

Vot unanim în Parlamentul României pentru organizarea referendumului naţional

Parlamentul României a votat în unanimitate în favoarea organizării unui referendum naţional p...

February 13, 2017

0

Revista Forbes a desemnat cel mai puternic om al planetei

Preşedintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a fost desemnat de către revista americană Forbe...

February 13, 2017

0

După mai bine de un secol, la Atena va fi deschisă oficial o moschee

O jumătate de milion de musulmani care trăiesc la Atena, în Grecia, vor avea în sfârşit o mosc...

February 09, 2017

0

Ministrul român al Justiției şi-a anunţat demisia

Ministrul român al Justiției, Florin Iordache, a anunţat, joi, că va demisiona din funcţia deț...

February 07, 2017

0

Statele UE inițiază procedura de instituire a unui Parchet european

Statele membre ale Uniunii Europene au decis să inițieze marți o procedură de creare a unui Pa...

February 04, 2017

0

Premierul României anunță abrogarea ordonanțele de urgență

Premierul României, Sorin Grindeanu, a anunțat, sâmbătă, că mâine va fi convocată o şedinţă de...

February 02, 2017

0

Parlamentul European a votat eliminarea regimului de vize pentru georgieni

Parlamentul European a votat în favoarea eliminării regimului de vize pentru cetățenii georgie...

January 31, 2017

0

Donald Trump l-a demis pe procurorul general al SUA

Președintele american Donald Trump a demis-o luni pe Sally Yates, cea care asigura funcția de ...

January 30, 2017

0

Decretul lui Trump împotriva imigrației, condamnat de miniștrii de justiție din 16 state federale

Miniștrii de justiție din 16 state federale, reprezentând aproape o treime din populația SUA, ...

January 30, 2017

0

Partidul Socialist Francez și-a desemnat candidatul pentru alegerile prezidențiale

Benoit Hamon, un debutant în politca la nivel înalt din Franţa, este candidatul Partidului Soc...

January 24, 2017

0

Președintele României a declanșat procedura de organizare a referendumului

Președintele României Klaus Iohannis a declanșat, marți, în conformitate cu prevederile artico...

January 23, 2017

0

Rusia refuză să participe la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

Luni, 23 ianuarie, începe sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APC...

January 21, 2017

0

Donald Trump a ordonat retragerea ambasadorilor numiţi de Administraţia Obama

Noul preşedinte al SUA, Donald Trump, a ordonat retragerea de la posturi a tuturor ambasadoril...

January 19, 2017

0

În România au loc proteste împotriva legii grațierii

Mii de oameni au protestat ieri seara în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară faţă de amnistie ...

January 18, 2017

0

Parlamentul European are un nou președinte

Antonio Tajani, candidatul Partidului Popular European, a fost ales în funcția de președinte ...

January 18, 2017

0

În funcția de vicepreședinte al Parlamentului European a fost ales un român

Europarlamentarul social-democrat român Ioan Mircea Pașcu a fost ales miercuri, 18 ianuarie, u...

January 17, 2017

0

Ucraina cheamă în judecată Rusia pentru acte de terorism și discriminare

Ucraina a acționat în judecată Rusia la Curtea Internațională de la Haga pentru acte de terori...

January 16, 2017

0

Donald Trump susține că NATO este o organizaţie învechită

Preşedintele-ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, susține că NATO este o organiz...

January 13, 2017

0

Marine Le Pen conduce în sondaje privind alegerile prezidenţiale din Franţa

Marine Le Pen, liderul formaţiunii populiste de extremă-dreapta Frontul Naţional, l-a depăşit ...

January 10, 2017

0

Barack Obama pleacă de la Casa Albă

După două mandate la Casa Albă, Barack Obama își ia, marți, rămas bun de la viața politică ame...

January 03, 2017

0

PSD a stabilit componența noului Guvern

Președintele Partidului Social Democrat din România, Liviu Dragnea, a anunțat lista miniștriil...

January 02, 2017

0

Malta a preluat președinția semestrială a Uniunii Europene

Malta a preluat duminică de la Slovacia președinția semestrială a Uniunii Europene. Pute...

December 28, 2016

0

Președintele României, Klaus Iohannis, a respins nominalizarea Sevil Shhaideh pentru funcţia de premier

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că nu acceptă propunerea PSD - ALDE ca Sevil Shhai...

December 28, 2016

0

Rusia și Turcia au convenit asupra unei încetări a focului pe întregul teritoriu Siriei

Turcia și Rusia s-au înțeles asupra unui acord de încetare a focului ce ar trebui să intre în ...

December 26, 2016

0

Zi de doliu naţional în Rusia, după prăbuşirea unui avion în Marea Neagră

Ziua de luni, 26 decembrie, a fost declarată zi de doliu național în Rusia în memoria celor 92...

December 24, 2016

0

Fostul președinte român, Ion Iliescu, inculpat în dosarul Mineriadei

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu, fostul premier de la București Petre Roman şi alţi ...

December 21, 2016

0

Sevil Shhaideh a fost propusă pentru funcția de premier al României

PSD şi ALDE au propus-o pe Sevil Shhaideh pentru funcția de prim-ministru al României, după co...

December 19, 2016

0

Noua majoritate parlamentară, oficializată la București

PSD și ALDE vor alcătui un program comun de guvernare și au un candidat unic pentru funcția de...

December 17, 2016

0

În Polonia au loc ample manifestații de protest împotriva guvernului

Mai multe mii de persoane s-au adunat sâmbătă în fața palatului prezidențial din Varșovia pent...

December 17, 2016

0

Federația Rusă și Japonia au convenit crearea unui regim special privind regiunea Kurilelor

Președintele Rusiei a pledat, la Tokyo, pentru rezolvarea problemelor teritoriale cu Japonia, ...

December 15, 2016

0

Rezultate finale ale alegerilor parlamentare din România

Partidul Social Democrat a obținut la Senat 45,67% dintre voturile exprimate la alegerile parl...

December 14, 2016

0

România crește cheltuielile pentru apărare

România își va consolida apărarea în contextul sporirii prezenței militare a Rusiei în regiune...

December 14, 2016

0

Senatul Italiei a acordat vot de încredere guvernului Paolo Gentiloni

Senatul Italian a acordat miercuri votul de încredere guvernului noului premier Paolo Gentilon...

December 08, 2016

0

Parlamentul britanic a aprobat planul Guvernului de ieșire din UE

Parlamentul britanic a aprobat planul Guvernului condus de Theresa May de a declanşa până în m...

December 06, 2016

0

Angela Merkel a fost realeasă președintă a Uniunii Creștin-Democrate

Angela Merkel a fost realeasă, marți, 6 decembrie, la Essen, în funcția de președinte al Uniun...

December 05, 2016

0

Premierul Italiei, Matteo Renzi, și-a anunțat demisia în urma eșecului referendumului

Premierul italian, Matteo Renzi, a anunțat duminică noaptea că luni va prezenta demisia sa pre...

December 03, 2016

0

James Mattis, nominalizat de Donald Trump la funcţia de secretar al apărării

Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, l-a nominalizat pe generalul James Mattis, ...

December 02, 2016

0

Gazul rusesc va ajunge în Europa prin Turcia

Gazul rusesc va fi livrat în Europa prin Turcia, după ce Parlamentul de la Ankara a aprobat pr...

November 29, 2016

0

Fostul președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, este acuzat oficial de trădare de stat

Procurorul general al Ucrainei, Iuri Luțenko, a anunțat că fostul preşedinte Viktor Ianukovici...

November 17, 2016

0

UE a aprobat principiul eliminării vizelor de scurtă durată pentru cetățenii ucraineni

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat joi principiul eliminării vizelor de scurtă dur...

November 09, 2016

0

UE a impus sancțiuni contra deputaților ruși aleși în Crimeea

UE a adăugat la lista persoanelor și a companiilor care fac obiectul unor sancțiuni pentru înc...

November 09, 2016

0

Donald Trump este noul președinte al Statelor Unite

Republicanul Donald Trump este noul președinte al SUA. Donald Trump a reușit să se impună în f...

Trimite o stire

Curs valutar

1 MDL  
1 EUR 19.39
1 USD 17.11
1 RON 4.16
1 RUB 0.26
1 UAH 0.62

Abonament

Subscrie la noutăți

Abonare la RSS feed