Politic

  • 0
  • 3
  • 627

PSRM și PPEM îi cer lui Timofti să nu promulge noua lege a statutului municipiului Chișinău

PSRM și PPEM îi cer lui Timofti să nu promulge noua lege a statutului municipiului Chișinău

Deputații Partidului Socialiști intenționează să conteste noua Lege a statutului mun. Chișinău la Curtea Constituțională. Până atunci însă, socialiștii au semnat un demers către președintele statului, Nicolae Timofti, prin care acesta este rugat să nu promulge legea în cauză, votată de Parlament la inițiativa liberalilor.
La rândul lor, deputații Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă și Eugen Carpov, au expediat astăzi, 20 iunie 2016, o scrisoare Președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, formulând aceeași solicitare de respingere a promulgării Legii cu privire la statutul municipiului Chișinău.
Potrivit deputaților PPEM, Legea adoptată de majoritatea parlamentară încalcă prevederile esențiale ale Constituției, precum principiul autonomiei locale și exercitarea mandatului aleșilor locali fără a fi limitați până la expirarea termenului.
Totodată, se menționează că proiectul de Lege, elaborat de către fracțiunea Partidului Liberal, a fost înregistrat în Parlament în martie 2016, ignorându-se faptul că încă în octombrie 2015, deputații PPEM au înregistrat un proiect de Lege similar, care a fost examinat de comisiile parlamentare, mediul de experți și societatea civilă drept o bună bază pentru perfecționarea cadrului juridic existent.
„Contrar regulilor Parlamentului și cu grave abateri procedurale, urmare unor jocuri de interese dintre partidele aflate la guvernare, în ședința plenară a fost examinat doar proiectul fracțiunii liberale”, precizează autorii scrisorii.
Anterior și deputații PPEM și-au exprimat intenția de a contesta Legea dată la Curtea Constituțională, în cazul în care ea va fi votată de Parlament.

*
*
*
 

Alte stiri

July 24, 2017

0

Comisia Europeană critică adoptarea votului mixt de către Parlamentul Republicii Moldova

Comisia Europeană a adoptat o declarație în care critică adoptarea sistemului electoral mixt de către Parlamentul Republicii Moldova. Potrivit unei declarații semnate de comisarul European pentru politică externă, Federica Mogherini și comisarului european pentru negocieri de extindere, Johannes Hahn, modificările votate, la 20 iulie, sunt ”în contradicție directă cu recentele recomand...

July 24, 2017

0

Parlamentul a stabilit lista funcționarilor cu acces la secretul de stat

Parlamentul a votat în lectură finală un proiect de lege care stabilește lista funcționarilor cu acces la secretul de stat. Pe listă se regăsește președintele Consiliului Superior al Magistraturii, președinții instanțelor judecătorești, dar și conducătorii unor autorități publice, cum ar fi directorul Centrului Național Anticorupție, directorul general al Agenției Naționale pentru Regl...

July 24, 2017

0

Parlamentul extinde competențele administrației de la Comrat

Parlamentul a votat, la finalul prezentei sesiuni, în lectură finală două proiecte care îi acordă Autonomiei Găgăuze un statut special și o autonomie mai largă. Astfel, satele, comunele, orașele și municipiile din Republica Moldova sunt autorități de nivelul unu, raioanele și municipiile Chișinău și Bălți - de nivelul doi, iar UTA Găgăuzia - administrație cu statut special. Președintel...

July 24, 2017

0

Noua structură a Guvernului a fost aprobată de Parlament

Parlamentul a aprobat noua structură a Guvernului care cuprinde o listă de 9 ministere față de 16 în prezent. Cinci ministere rămân cu denumirile și atribuțiile actuale. Este vorba despre Externe, Interne, Finanțe, Justiție și Apărare. Ministerul Economiei va prelua o serie de atribuții de la Transporturi, Tehnologia Informației și a Comunicațiilor, precum și de la Construcții și se va...

July 24, 2017

0

Legislativul a instituit o nouă comisie parlamentară permanentă

Comisia parlamentară administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice a fost divizată în două: comisia parlamentară administraţie publică şi comisia parlamentară dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice. Un proiect de lege în acest sens a vost votat de deputați la finalul ultimei ședințe în plen a sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului. Astfel, ...

July 24, 2017

0

Ambasada SUA critică adoptarea sistemului electoral mixt

Statele Unite, prin intermediul Ambasadei sale de la Chișinău, se decalară dezamăgite de decizia Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova, care au ignorat cele mai importante recomandări ale Comisiei de la Veneția și cele ale Oficiului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului cu privire la modificarea sistemului elctoral. „Revizuirea Codului Electoral pune la îndoi...

July 24, 2017

0

Președintele Igor Dodon vrea să-i decoreze pe militarii ruși din Transnistria cu distincții de stat

Președintele Igor Dodon a anunțat că va participa, la sfârșitul acestei săptămâni, la Tiraspol, la o serie de manifestări cu prilejul aniversării a 25-a de la desfăşurarea operaţiunii de menţinere a păcii pe Nistru. Într-o declarație făcută în cadrul unei conferințe de presă on-line pentru postul de televiziune rusesc „Rossia-24”, Igor Dodon a mai spus că intenționează să decoreze, cu...

July 24, 2017

0

PCRM va boicota referendumul inițiat de Igor Dodon

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova va boicota referendumul consultativ inițiat de președintele Igor Dodon. O decizie în acest sens a fost adoptat de Biroul politic al Comitetului Central al PCRM. Totodată, Comitetul Central al PCRM le-a recomandat deputaților din grupul parlamentar al PCRM să renunțe la orice funcții de conducere în Parlamentul Republicii Moldova. Biroul...

July 20, 2017

0

Încă doi deputați au aderat la Partidul Democrat

Fracțiunea Partidului Democrat din Parlament are de astăzi 41 de deputați. Anunțul a fost făcut în ședința Parlamentului de către deputatul democrat Sergiu Sârbu, potrivit căruia deputații Iurie Chiorescu și Angel Agache au aderat la fracțiunea democrată. Amintim că cei doi au intrat în Parlament pe listele Partidului Liberal Democrat din Moldova. PD a obținut, după alegeri...

July 20, 2017

0

Funcțiile de președinte și vicepreședinte de raion vor putea fi ocupate și de persoană din afara Consiliilor raionale

Președinții de raion vor putea fi aleși nu doar din rândul consilierilor raionali. O inițiativă legislativă în acest sens a fost votată astăzi, 20 iulie, în primă lectură. Sergiu Sârbu, unul dintre autori, a declarat că proiectul are drept scop sporirea capacității manageriale în raioane. Prin prezentul proiect de lege se propune să fie echivalate principiile de accedere la funcțiile d...

July 20, 2017

0

Reacție dură în Parlamentul European, după adoptarea votului mixt

Cel mai important grup politic din Parlamentul European, Partidul Popular European, solicită Comisiei Europene să oprească finanțarea Republicii Moldova și să revizuiască Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, după votarea sistemului electoral mixt de Parlamentul de la Chișinău. Într-un comunicat de presă, PPE condamnă faptul că deputații moldoveni au ignorat recomandările Comisiei ...

July 20, 2017

0

Parlamentul a votat o nouă lege a bibliotecilor

O nouă lege a bibliotecilor, adoptată astăzi în lectură finală de Parlament, va obliga administrațiile locale să completeze fondul de carte al bibliotecilor. Noua lege, care a provocat dezbateri în plenul Legislativului, prevede și crearea a noi structuri de conducere și alte măsuri pentru buna funcționare a bibliotecilor, care necesită cheltuieli. Bibliotecile vor fi obligate ...

July 20, 2017

0

Igor Dodon a promulgat legea privind modificarea Codului Electoral

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a promulgat joi, 20 iulie, legea pentru modificarea Codului Electoral, care prevede trecerea la sistemul de vot mixt. Decretul a fost semnat la câteva după ce inițiativa în cauză a fost votată în Parlament în lectură finală. „Felicit toți cetățenii Republicii Moldova cu această ocazie. Consider că începe o nouă filă în istoria modernă...

July 20, 2017

0

Sistemul electoral mixt, votat în lectură finală

Parlamentul a votat astăzi în lectură finală modificarea sistemului electoral, un proiect care a provocat dezbateri aprinse pe parcursul ultimelor câteva luni. Opoziția a părăsit ședința Parlamentului, în semn de protest. Potrivit noii legi, începând cu alegerile parlamentare următoare, 50 de deputați vor fi aleși în continuare pe liste de partid, iar 51 în circumscripții uninominale. ...

July 19, 2017

0

CEC a adoptat instrucțiunea privind participarea partidelor la referendum

Comisia Electorală Centrală a adoptat Instrucțiunea privind modul de participare a partidelor politice şi altor organizații social-politice la campania electorală pentru referendumul republican consultativ și Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor de organizare şi desfășurare a plebiscitului. După publicarea de către Comisie a listei partidelor şi altor organizații social...

July 19, 2017

0

Care sunt noile modificări aduse proiectului de lege privind votul mixt

Comisia juridică pentru numiri și imunități a Parlamentului a examinat astăzi proiectul de lege privind schimbarea sistemului electoral pentru a doua lectură. Proiectul de lege cu modificările elaborate, conform recomandărilor Comisiei de la Veneția este publicat pe site-ul Parlamentului. În noua redacție, proiectul prevede formarea circumscripțiilor de către o Comisie specială ...

July 19, 2017

0

Fostul lider separatist Evgheni Șevciuk a fost audiat de procurorii moldoveni

Fostul lider separatist de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, a fost audiat de procurorii moldoveni. Audierile au avut loc în cadrul unei investigații preliminare cu privire la securitatea statului, precum și în legătură cu declarațiile publice ale lui Evgheni Șevciuk, care susține că s-ar afla în pericol. Informația a fost comunicată de surse din cadrul Procuraturii Generale. Evgheni...

July 19, 2017

0

Comisia juridică a Parlamentului a finalizat dezbaterea proiectului privind adoptarea votului mixt

Ultima dezbatere pe marginea proiectului de lege privind sistemul votului mixt a fost organizată cu puțin timp în urma de Comisia juridică a Parlamentului. Reprezentanți ai societății civile și ai partidelor extraparlamentare au avut opinii diferite asupra proiectului de lege. Unii au cerut adoptarea acestuia indiferent de opinia Comisiei de la Veneția, în timp ce alții au critic...

July 19, 2017

0

Legea cu privire la combaterea propagandei a primit avizul Guvernului

Guvernul a avizat proiectul unui grup de deputați ai Partidului Democrat referitor la combaterea propagandei. Proiectul prevede modificarea Codului Audiovizualului, astfel încât pe teritoriul Republicii Moldova să fie permisă retransmisiunea emisiunilor cu conținut informativ, analitic și militar numai din statele Uniunii Europene, Statele Unite ale Americii, Canada și alte state care au rat...

July 18, 2017

0

Sondaj IMAS: Care sunt opțiunile moldovenilor privitor la sistemul de vot

Cel mai nou sondaj de opinie comandat de către Partidul Democrat din Moldova (PDM) indică faptul că 30% dintre respondenți sunt de acord ca legislatorii să ajungă în Parlament pe baza votului uninominal, în timp ce 24% optează pentru un sistem mixt de votare. De asemenea, mai indică acest sondaj, 59% din respondenți sunt de acord cu schimbarea actualului sistem de vot. Sondajul PD-ului...

Trimite o stire

Curs valutar

1 MDL  
1 EUR 19.48
1 USD 17.45
1 RON 4.08
1 RUB 0.28
1 UAH 0.72

Abonament

Subscrie la noutăți

Abonare la RSS feed